Nu mai am nimic de comentat, doar citiți ce scrie mai jos.
„Nu am pretenția de a fi un fin analist, nu mi-am tocit coatele în Armată, nu am stat în aceeași pereche de bocanci 4 ani, nu am avut “plăcerea” de a admira bolta înstelată prin tesătura ruptă a cortului din poligon, nu am trăit umilința militarilor români duși cu vorba de reprezentanții statului român, dar…
Trăiesc umilința cetățeanului care și-a văzut Armata folosită și batjocorită în decembrie 1989 și care își vede Armata divizată și prost plătită…
Trăiesc umilința cetățeanului care își dorește ca Armata sa să aibă aceleași drepturi ca toate armatele din cadrul NATO…
Acestea fiind spuse, pentru-că este final de an, pentru-că sunt 30 de ani de la momentul decemdrie 1989, îmi permit să vă împărtășesc gândurile mele:
Armata Română, cea cu blazonul scăldat în sânge, a intrat în democrație cu Generalul Vasile Milea mort ( nu intru în povestea aceasta controversată), cu Generalul Ștefan Gușă izolat (ulterior, decedat oportun!) și cu doveditul agent GRU Nicolae Militaru instalat ca ministru! A fost nevoie de revolta masivă a militarilor români, constituiți în CADA, pentru ca acesta să fie înlăturat din funcție!
Înscrierea României pe drumul de aderare la NATO, a adus în Armata Română o serie de transformări: dispariția stagiului militar obligatoriu, restructurarea instituției, prin ieșirea din sistem a unui important număr de cadre, cu drept de pensie, dar și cu compensații financiare importante, dispariția unor mari unități și unități, formarea altor structuri, apariția MAC-ilor, transformarea doctrinară a unei armate de apărare teritorială națională, într-o armată cu trupe dislocate în T.O. …
Aderarea la NATO a adus militarilor români nu numai recunoașterea profesionalismului lor, ci și dubla măsură, făță de armatele partenere: Armata Română este singura armată NATO în care statutul militarilor este reglementat de două legi, este singura armată din NATO în care există cadre militare și militari profesioniști, cu drepturi și obligații stabilite distinct, de parcă am avea două armate…
Dar, să ne întoarcem:
Nu este un secret pentru nimeni că OG 90/2001 a făcut o mare nedreptate sergenților angajați: degradarea acestora este un act neconstituțional, de vreme ce legea română stabilește clar în ce condiții se produce degradarea militară…Statul român nu a ținut cont de Constituție, nici de legile ce ar trebui să-l guverneze, ci a lovit fără milă în acei oameni care au înțeles să fie sergenți angajați, să-și facă datoria… Nici un militar, din cei supuși rușinoasei, imoralei și ilegalei măsuri nu a acționat împotriva statutul român, căci dacă o făcea, apărea un mare scandal de drept, cu consecințe internaționale…
Legea nr. 384/2006 a venit cu “surpriza” ieșirii din sistem la vârsta de 40 de ani, fără nici o protecție socială, SGV-ii neavând calitatea de militari. Deși cotizau la sistemul de pensii civile, în momentul în care ajungeau să apeleze umilitor la șomaj, aceștia erau încadrați la indemnizație ca “muncitor public necalificat”.
Stupid, statul român nu s-a gândit niciodată măcar la încadrarea acestor militari calificați ca și polițiști locali, situație în care lucrurile ar fi stat altfel, atât pentru stat, cât și pentru cetățeni și foștii militari…S-ar fi asigurat servicii comunitare de calitate, ar fi existat performanță profesională, s-ar fi scutit costurile cu “școlarizarea” actualilor polițiști locali, mulți dintre ei personaje penibile, cu venituri jignitor de mari…
Umilința nu s-a oprit aici: cei care au plecat la 40 de ani din sistem, nu pot să-și deschidă dreptul de pensie, scăzând grupele de muncă!
Ajungând în zilele noastre, avem următoarea situație: militarii profesioniști sunt ținuți pe contracte de 3 ani, instrumentul perfect de coerciție pentru un sistem optuz, în ciuda declarațiilor pompoase, care amintesc de NATO la fiecare 5 cuvinte!
Dacă luăm în calcul și faptul că un militar profesionist nu poate beneficia de un contract de credit pentru locuință, că ministerul cheltuie nejustificat bani pentru chirii, că 50% din soldă pentru chirie înseamnă 450 de lei pentru un SGP și 5000 de lei pentru un general, de parcă chiriile în aceeași garnizoană țin cont de grad, nu de piață, că asta dovedește inechitatea socială pe care o promovează instituția militară, începem să înțelegem că mai e mult până departe…
În încercarea de a îndrepta unele lucruri, un ministru al apărării, pe numele lui Mihai Fifor, a inițiat un proiect de lege în Parlamentul României. Acum, acest proiect de lege, pe care toți militarii profesioniști îl așteptau adoptat în decembrie 2019, fiind pe ordinea de zi, a fost retras…Ministerul Apărării vrea să facă unele “corelări” și “puneri de acord legislative”…
La mijloc, ca de obicei, cu viitorul negociat de unii încurcați în propriile războaie meschine, stau militarii români!
Aș vrea să înțeleg ce “corelări” și “puneri de acord legislative” nu a avut timp uriașul aparat de funcționari din minister să realizeze…
La fel cu aș vrea să înțeleg de ce nu există o singură lege pentru toți militarii români, de ce nu se corelează drepturile militarilor români cu cele ale militarilor din armatele NATO, ci numai obligațiile..
Voi încheia, în loc de concluzii, spunând că o armată prost plătită și cu militari umiliți este o armată vulnerabilă și că fiecare militar are în spate o familie cu drept de vot… Acum, sunt curioasă: ce rațiuni politico-militare îi mână “în luptă”?
P.S.1. O veche vorbă spune că inteligența s-a oprit, de mult, la poarta mare a unității…
P.S. 2. O nouă vorbă spune că ultimul bastion al comunismului e în armată, indiferent de parteneriate și culori…
Restul e can-can!Cu sinceritate,
Aceeași Oana Nuță”
Oana Nuță
Sursa: www.constantadeazi.ro