Google mi-a blocat contul, nu mai am acces la nimic

Toate bune și frumoase până în această dimineață. De mult timp folosesc anumite servicii oferite de Google și în ultimi doi, trei ani am început să folosesc cât mai multe servicii și aplicații oferite de companie.

În primul rând pentru că toate telefoanele folosite au fost și sunt cu Android, și sincronizarea este foarte bună, salvările în cloud se fac automat plus celelalte benefici.

Astăzi, când m-am trezit și am oprit alarma de la telefon, am văzut o notificare cum că contul de Google îmi este blocat și trebuie să mă autentific din nou pentru a avea acces la el.

Dar surpriza a continuat, am făcut toți pași necesare și la sfârșit mi-a apărut un mesaj cum că soluționarea problemei va dura cel puțin două zile, dacă nu mai mult – în funcție de am greșit.

Din ce știu eu nu am greșit cu nimic, nu am făcut spam de pe cont, nu l-am folosit să mă dau drept altcineva, nimic din ce scrie în regulile lor. Acum tot ce pot face este să aștept să îmi deblocheze contul.

Problema cea mare este că toate datele îmi sunt la ei pentru că telefonul este conectat la cont, calculatorul este conectat la contul Google – toate datele sunt pe Drive, pozele sunt pe Google Foto, alte date pe Calendar, Gmail, Task și care or mai fi.

Dar mă gândesc bine să renunța la serviciile lor după ce rezolv problema apărută. Sunt și alternative la serviciile lor la fel de bune.

Actualizare informații

Revin cu detalii despre ce s-a întâmplat cu contul meu. M-am uitat pe un alt cont de e-mail, și aici am primit un mesaj la ora 03:49 cu titlul „Alertă de securitate pentru Contul Google conectat”.

În acest mail am primit următorul mesaj:

Contul Google *****@gmail.com este acum dezactivat. se pare că a fost folosit într-un mod care a încălcat grav politicile Google.

Înțelegem că acest cont este important pentru dvs. Dacă dvs. considerați că este o greșeală, conectați-vă la contul dezactivat și trimiteți o solicitare pentru a fi restabilit. Vă recomandăm să o faceți curând, deoarece conturile dezactivate sunt în cele din urmă șterse împreună cu e-mailurile, persoanele de contact, fotografiile și alte date stocate de Google. Aflați mai multe despre politicile Google.

mail de la Google

Din câte se pare, cineva a încercat să îmi acceseze contul și aceștia l-au blocat. Am făcut tot ce scris mai sus și acum aștept un răspuns de la Google. Sper să se rezolve cât mai repede problema.

Google mi-a blocat contul, nu mai am acces la nimic
Etichetat pe:                        

Lasă un răspuns

Prin continuarea utilizării blog-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informatii

Setările cookie-urilor de pe acest blog sunt setate pentru a „permite cookie-urilor” să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără a schimba setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închide