Firmele mari ca Foodpanda, Glovo, Takeaway sau Tazz by eMAG nu oferă servicii în localitățile mici precum Municipiul Turda. Și astfel de servicii sunt necesare și în localitățile mici și din fericire pentru Turda a apărut un serviciu precum cele de mai sus.
Appetito, este serviciul care îți permite să comanzi mâncare online în localitatea Turda. Aplicația a fost lansată astăzi, 18.08.2020 și poate fi descărcată de pe Google Play și App Store. Din păcate alte informații pe site-ul aplicației nu veți găsi pentru că din ce am observat, acesta nu este terminat.
Principalul obiectiv al aplicației APPETITO este să vă ofere posibilitatea utilizării unui serviciu de comenzi online de mâncare, prin care să aveți acces la produsele partenerilor noștri economisind timp în procesul de căutare a meniului dorit și de plasare și recepționare a comenzii.
Appetito.ro
Parteneri Appetito nu sunt mulți pentru simplu motiv că acest serviciu este la început în Turda, dar mă aștept cu timpul să se alăture mai multe firme care să ofere cât mai multe produse spre vânzarea online. Firmele care se regăsesc în aplicație sunt: Savarina Bistro, Pizzeria Da Mario Crolla, CSA Bravia, Pizzeria Barrio, Nisan Market și Veranda cu produse de la pizza, meniul zilei, gustări, produse alimentare și burgeri.
Ce nu îmi place personal la Appetito este că trebuie să faci comenzi de minim 20-30 de lei pe lângă un cost al livrării de 5-12 lei în funcție de locația ta. Mă așteptat la un cost de 5 lei pentru livrare indiferent de locația clientului și fără un minim de cumpărături (poate acest lucru chiar este necesar).
Aplicația este foarte ușor de folosit și are un designe simplu, îmi place cum este realizată. Orice persoană o poate folosi, nu trebuie să se priceapă la tehnologie.
Cum funcționează?
După descărcarea aplicației trebuie să vă creați un cont prin introducerea numelui, adresei de e-mail și a numărului de telefon sau conectare cu Facebook.
După aceea, singurul lucru care rămâne de făcut, este să plasezi o comandă! Pentru aceasta, trebuie să alegi restaurantul și produsele pe care vrei să le comanzi, să le adaugi în coș și să treci adresa unde urmează să fie livrată comanda.
Plata comenzii se va face numerar la momentul livrării.